luni, 22 septembrie 2008

Scoala de alpinism de la Turnu


Se poate spune şi aşa…anul acesta şcoala noastră a avut ca loc de desfăşurare locul cunoscut sub numele de „Turnul lui Teofil” un munţisor în masivul Cozia ale cărui stânci se prăvălesc în apele Oltului. Campingul Arutela, situat pe malul stâng al Oltului în apropiere de hidrocentrala „Turnu”, a fost şi la această acţiune locaţia pentru campul cercetaşilor din centrele locale „General Dimăncescu” Bucureşti, Giurgiu şi Râmnicu Vâlcea. Activităţile de cunoaştere a tehnicilor şi materialelor de alpinism şi antrenamentele de căţărare la perete au fost completate de căteva hike-uri în masivul Cozia şi de pelerinaje la Sf. Mânăstiri Cozia, Turnu şi Stănişoara.




Organizatorii vâlceni adresează sincere mulţumiri instructorilor Corneliu Munteanu şi Sandu Bugeanu care ne-au impresionat încă odată cu disponibilitatea şi gentileţea lor.

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Marinarii francezi la Rm.Valcea


Potrivit unei înţelegeri de prin luna aprilie a.c., cercetaşii din Centrul local „ Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea i-au avut oaspeţi pe marinarii, scout şi explorer , din organizaţia „Scouts et Guides de France”. Francezii au venit tocmai de la Atlantic (localitatea Vannes, regiunea Bretagne) să facă ascensiuni în munţii noştri şi să navigheze cu mijloace improvizate pe lacul Vidra din munţii Lotrului. Grupul de 26 de cercetaşi ( între care au fost 6 lideri!) a sosit la Râmnicu Vâlcea în seara zilei de 12 august, cu trei microbuze au rămas peste noapte în familiile cercetaşilor râmniceni, iar a doua zi împreună cu 12 cercetaşi din centrul nostru au plecat la Obârşia Lotrului unde au campat în apropierea cabanei cu acelaşi nume.

Programul celor 4 zile de activităţi a cuprins două hike-uri, unul la rezervaţia Căldarea Câlcescu (munţii Parâng) şi celălalt la şaua Ştefanu (munţii Latoriţei), construirea de plute şi navigaţie în toată regula pe lacul Vidra, un complex de activităţi sportive dar şi foarte distractive, pe care ei l-au numit „Olimpiada” şi nu în ultimul rând momente spirituale şi ceremonii, toţi cercetaşii francezi şi un lider, din cei şase, reînnoindu-şi promisiunea după an de la trecerea în ramura de vârstă superioară respectiv de la intrarea în organizaţie (a liderului adult). Înapoierea la Râmnicu Vâlcea a fost în după-amiaza zilei de 19 august astfel că, oaspeţii noştri au avut posibilitatea să viziteze oraşul şi să se odihnească, fiind găzduiţi la cercetaşi, pentru drumul, destul de lung, de întoarcere în ţara lor.

A fost o acţiune cercetăşească reuşită, s-au legat prietenii, iar în ce ne priveşte, centrul local, am promis că vom onora invitaţia de a participa în vara viitoare la un camp marinăresc - cu ambarcaţiuni adevărate - în Bretagne.

vineri, 19 septembrie 2008

Zile de neuitat in Anglia






Asa cum am promis revenim cu informaţii despre prezenţa noastră la Jamboreea Cercetaşilor din Essex şi apoi la Saffron Walden găzduiţi de cercetaşii din 1st Newport Scout Group
Jamboreea din Essex este un eveniment ce se organizează odată la patru ani în acelaşi loc la Kirby-Le-Soken, o localitate situată pe coasta Mării Nordului.
Anul acesta au participat cercetaşi din 41 de tari, alaturi de cercetaşii din Marea Britanie. Au fost peste 12.000 de participanţi in 9 subcampuri, cu nume de animale dintre cele aflate in pericol de disparitie. Noi am facut parte din subcampul Komodo Dragon şi am avut un minicamp împreună cu cercetaşii din 1 st Newport Scout Group şi un grup de cercetaşi germani, parteneri ai englezilor, şi de acum şi ai noştri, din oraşul Hoestel situat undeva prin nordul Germaniei.
Grupul rămnicean a fost alcătuit din 32 de cercetaşi şi 4 lideri.
Activităţile s-au desfăşurat în aşa-numita Activities Arena, au fost în cea mai mare parte dintre cele de agrement, dar au fost si probe foarte sportive cum a fost tirul cu prastia, pusca cu aer comprimat si cu arcul - nu e chiar asa usor sa tragi cu arcul?! ... - un poligon care semăna cu cele pe care fac instrucţie militarii, mountain-bike, înot subacvatic şi altele. A fost o activitate in care deodata, pe muzica opt perechi de echipe a cate 10 cercetasi îşi incercau forţele şi isteţimea în întreceri care de care mai trăznite, la care nu ne-am fi gândit vreodată, dar care solicitau la maximum pe cercetaşi şi distrau copios pe spectatori.
Au fost activităţi foarte instructive, cum era staţia radio a cercetasilor din Chelmsford, atelierele organizate de pompieri sau de serviciile de ambulanţă, de speologi care au amenajat câteva peşteri reuşind să creze aproape perfect atmosfera din caverne, după cum au fost în câteva zile în camp membrii unei asociaţii de protecţie a păsărilor răpitoare care au venit cu vreo 20 de şoimi, vulturi şi bufniţe, dresate. Spectacolul a fost fascinant.
Tot în Activities Arena au fost şi activităţile de creaţie, de tot felul, peste 30.
In International Square au fost amplasate catargele pe care au fost arborate drapelele naţiunilor participante şi in jurul lor într-un cerc de dimensiuni impresionante corturile cu ateliere unde s-au desfasurat activitati de cunoastere a religiilor, modurilor de viata. La unul dintre acestea - hinduism - au lucrat ca membri ai staffului şi doi cercetaşi din delegaţia noastră, Irina si Bobi Opincaru.
Au mai fost hike-uri pe coasta Mării Nordului, activităţi pe apă - foarte multe - între care canoe si yahting, deplasări la Walton, un oraş-staţiune la mare, serile organizate de animatorii subcampului Komodo Dragon şi nu în ultimul rând vizite la grupurile din Saffron Walden - aflate in alte subcampuri - unde ne-am deplasat cu vesela după noi, fiindca printre altele eram invitaţi şi la masă. Şi să nu uit, serile extraordinare cu multe cântece şi voie bună din iurtele prietenilor germani.
Momente cum au fost deschiderea şi închiderea Jamboreei - cu montaje audio-video ca la alte mari evenimente internaţionale, dar şi ridicarea si coborârea steagurilor în minicampul nostru, Visit Day, cand am pregătit mamaliguţă cu branză foarte apreciată de vizitatori, expoziţia - cu vanzare - pe care am amenajat-o la intrarea în subcamp, au fost alte repere ale programuului cercetaşilor români La Jamboree.
Să mai menţionâm organizarea ireproşabilă a Jamboreei; despre acestea voi relata în detaliu cu alt prilej.
In cele 9 zile pe care le-am petrecut la cercetaşii din Newport am avut un program foarte încărcat, englezii - cercetaşii si părinţii lor - convingându- ne de gentileţea, inspiraţia si eficienţa de care ştiam doar din filme şi din cărţi.
Am vizitat Gilwell Park, acolo unde este leagănul cercetasiei, castelul de la Warwik, Muzeul Imperial al Razboiului din Duxford - în mare parte un muzeu al aviaţiei militare - Londra, Cambridge-ul, am avut mai multe activităti la sediul cercetaşilor din Newport. Intr-una din zilele petrecute la Newport, am fost in vizita la Primarie şi am fost primiţi chiar de primarul oraşului Saffron Walden.
Şederea noastră la Saffron Walden s-a încheiat cu o olimpiadă – tot era încă una la Beijing – şi o petrecere, de despărţire, la sediul cercetaşilor din Newport.
După două veri petrecute împreună, prietenia noastră cu cercetaşii din Newport, cu liderii şi părinţii lor pare că există de mulţi ani, şi, la despărţire, cu toţii români şi englezi ne-am promis că ne vom reîntâlni anul viitor. (N.A.)