marți, 25 martie 2008

Echinox 2008, sau revenirea, cu mic si mare, in Marele Amfiteatru al Naturii

Echinocţiul de primavară a fost joi, 20 martie a.c. undeva pe la ora 17 si ceva, când apusul Soarelui a marcat limita dintre o zi si o noapte egale ca durată…apoi ziua se măreşte, până pe 22 iunie la Solstiţiul de vară – când va fi ultima zi din ediţia din acest an a Cupei izvoarelor - , şi revenind la echinocţiu să vă spunem că asa, cam la doi ani folosim acest pretext pentru a mai organiza o ieşire în natură…

Anul acesta acţiunea noastră a avut ca locaţie lunca de pe malul lacului de acumulare al hidrocentralei din nordul oraşului. Lupişori, aspiranţi, aflaţi la prima lor acţiune cercetăşească, temerari şi exploratori cu liderii adulţi şi tinerii lideri care îi conduc în cercetăşie am petrecut plăcut şi cu folos două ore pe un timp frumos ca sufletele noastre.

Un moment spiritual la inceputul acţiunii apoi ateliere de comunicaţii şi semnalizare, noduri şi jocuri – lupişorii au fost cuceriţi de tinerele noastre lidere Irina şi Oana, dar şi de Abril, cercetasa din Mexic, pentru un an alaturi de fetele de la Cassiopeea - . Temerarii din unitatea Sf. Constantin Brâncoveanu au facut şi un foc ca să ne înveţe cum semnalizăm cu ajutorul focului, ca pe vremea invaziilor tătarilor, iar subsemnatul “am făcut tot posibilul” să mai câştig pentru radioamatorism câţiva exploratori, pentru că în curând vom inaugura staţia radio a centrului local şi avem nevoie de operatori. Colegii radioamatori de la Clubul CET Govora au fost alături de noi pe calea undelor iar domnul Lica (yo7gwa), unul din performerii clubului, ne-a declarat public – în eter ne auzim unii pe alţii – că a fost foarte emoţionat când l-am salutat în cor cu deviza “Gata oricând!”.

A fost o zi foarte reuşită încheiată cu un moment spiritual pe malul lacului unde, aşezaţi în linie la un metru-doi unul de celalalt, ne-am uitat în linişte, timp de două minute, la luciul lacului, fără nici un val, la dealurile şi munţii din zare, şi am aruncat pe apă toate relele ce ne bântuiau (sic!...).

Nicu A.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu