vineri, 20 martie 2009

Apa, izvor de lumina



Cercetaşii vâlceni au sărbătorit Ziua Mondială a Apei
Ca in fiecare an, cercetaşii din Râmnicu Vâlcea au marcat printr-o activitate „Ziua Mondiala a Apei” - 22 Martie. Sâmbătă, 21 martie a.c., cei mai mici cercetaşi, lupişorii (7 - 10 ani) şi temerarii (11 - 14 ani), au vizitat dispeceratul hidrocentralelor de pe Olt, de la Sucursala „Hidrocentrale” Râmnicu Vâlcea si Uzina Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea, unde au fost primiţi cu caldura de specialiştii energeticieni. Timp de două ore, copiii cercetaşi au primit explicaţii, pe înţelesul lor, privind acest adevărat izvor de lumină pe care îl reprezintă apa, despre transformarea puterii apei in energie electrică, dar şi despre munca titanică depusă de mai multe generaţii de constructori pentru realizarea sistemului hidroenergetic reprezentat de lacurile artificiale, uzinele electrice şi toate celelalte amenajări de pe râurile Lotru şi Olt. Nu în ultimul rând, li s-au oferit informaţii despre rolul amenajărilor hidroenergetice în prevenirea inundaţiilor şi despre necesitatea prevenirii poluării apelor lacurilor de acumulare. La plecare, cercetaşii s-au fotografiat cu primitoarele gazde dorind sa aibă în jurnalele şi albumele unităţilor amintirea acestei acţiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu