vineri, 8 februarie 2008

Povestea unui steag...

Un erou nu are varsta si nici legenda sa nu apune...


Candva, intr-o vreme pierduta de timp se zvoneste ca ar fi trait un om...si multe mai povestesc anii despre dansul. Mai tanar in virtute decat iarba de primavara si mai batran in intelepciune decat rasaritul diminetii...mai mare decat muntii incovoiati si smerit precum lumina lunii era el.


Iar ochii ii scanteiau de o bucurie aleasa si glasul strabatea poteci si suflete...si din negura apusului scoase el o poveste nemaiauzita pana atunci.


Caci deopotriva ciudate si fermecate ii erau slovele si versurile, iar cine o asculta ramanea mut de uimire si incantat peste masura. Si acolo unde se pornea el sa o talmaceasca, timpul statea in loc, iar vraja se lasa incet peste chipuri crude si vestejite, vesele si triste si pe toate el le cuprindea.


Si mult timp a rasunat povestea sa in tot tinutul si multi au stat sa o asculte, sa-i auda inca o data freamatul.


Dar dintr-o data timpul s-a pornit a curge si tot ce a fost odinioara verde s-a uscat, tot ce a fost stiut s-a faramitat, iar unele lucruri ce nu ar trebui pierdute au fost date uitarii...


Si a pierit si el intr-un sfarsit, iar povestea sa s-a pierdut undeva intre prea multe griji...


Si nimeni nu ii mai stie azi randurile si cantecul...
Doar un steag alb adie undeva departe in albia vantului de februarie...Dar oare ce-i sopteste el in panzelor? O poveste ... nemaiauzita...


Asa-i ca povestea o stii si tu? Nu e cumva povestea ce o stie fiecare cercetas, povestea cunoscuta si transmisa din generatie in generatie? Noi vrem sa scriem povestea asta ca sa nu se piarda nicicand si lumea sa stie de ea.

E povestea cercetasiei de azi din Romania, povestea fiecarui centru local, e povestea ta, a prietenilor tai...

De aceea te asteptam sa o scrii impreuna cu noi, incepand de pe 1 februarie – moment in care steagul si povestea lui isi incep drumul prin tara, pentru ca la sfarsit, pe 22 februarie, acest steag, simbol al unitatii si prieteniei care ne leaga, sa fie ancorat in memoria lui Robert Baden-Powell.

Pe 1 februarie, nu fara peripetiile de rigoare, steagul a plecat din Bucuresti tocmai spre…..Iasi, iar de acolo urmeaza sa parcurga un traseu ce include nu mai putin de 35 de centre locale din 25 de orase:

02.02 –“Sfantul Anton”-Iasi;
03.02-“Preasfanta Inima a lui Iisus" Nicolae Balcescu; "Sfanta Cruce"; " "Sfintii Apostoli Petru si Pavel"; "Fericitul Ieremia" -Bacau;
04.02-“Adormirea Maicii Domnului”-Pildesti;
05.02-“Sf. Iosif Muncitorul” -Piatra Neamt;
06.02-“Orion” -Miercurea Ciuc;
07.02- Sighisoara;
08.02-Targu Mures;
09.02-“R.E.P.E.D.E” -Turda;
09.02-Cluj Napoca;
10.02- “Omega” , Filiala-Dej;
11.02-Oradea;
12.02-“Phoenix”-Arad;
13.02-“Licos”-Timisoara
14.02-Deva
14.02-Hunedoara
15.02-“Axente Sever”-Alba Iulia;
16.02-“Virgil Onitiu”-Brasov;
17.02-“Peles”-Sinaia;
18.02-Targoviste ;
19.02-Gaesti ;
20.02-“Mircea cel Batran”-Rm Valcea ;
20.02-“Tudor Vladimirescu”-Dragasani;
21.02-Targu Jiu;
22.02-“Verde”, “Alb”, “Dimancescu” ,”Panaitescu “, “AMD”, “Pia Bratianu”,”Baden Powell”-Bucuresti.

...sa lasam aventura, spiritul cercetasesc si peripetiile sa il indrume.


Gata Oricand!

Articol preluat de pe :

http://www.aventuragaesti.evonet.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu